Ce reprezintă educația ?

    Indiferent despre ce fel de educație vorbim, fiecare dintre noi suntem posesorii uneia dintre aceste tipuri de formare care a luat naștere de-a lungul timpului. Cea mai fundamentală educație este cu siguranță, cea pe care o primim încă de mici, cea din brațele familiei și a persoanelor din jurul nostru. Familia constituie punctul primordial de plecare pentru fiecare individ, aceasta este centrul dezvoltării și formării a tuturor caracteristicilor ce definesc o persoană atât moral cât și psihologic.

      De asemenea, una dintre educațiile cu un puternic impact asupra viitorului, este cea pe care o alegem chiar noi, fie că este vorba despre educație formală sau nonformală, un astfel de exemplu sunt: educația școlară și educația financiară. Atunci când atingem pragul unei vârste, intervine responsabilitatea iar singurele persoane care pot lua decizii în viața noastră suntem noi, tocmai de aceea informarea și alegerea obiectivă sunt cheia către un succes bine conturat.

    Baza unei cariere de succes profesionale sau extraprofesionale  este cu siguranță educația oferită de către învățământ  încă de la o vârstă fragedă. Interacțiunea cu o mulțime de informații dar și acumularea de noi experiențe creează o bază solidă asupra direcției în care ne îndreptăm. În urma cu ceva timp , criticul Lon Watters afirma următoarele cuvinte; ,,Școala este o clădire cu patru pereți în care se află viitorul.’’ Această afirmație redă cu adevărat simbolul învățăturii asupra vieții tuturor persoanelor orientate spre un viitor triumfător. Școala ne oferă posibilitatea cunoașterii de sine , descoperirea propriului eu și crearea unui viitor.

   Aspectul esențial care decide viitorul oricărei persoane este alegerea. Alegerea de a avea educație sau a nu  avea educație.

← Postări vechi Postări noi →

Blog's

RSS

Înțelegerea textului este un aspect important?

     De cele mai multe ori oamenii greșesc pentru că nu au înțeles adevăratul sens al unui cuvânt. ,frază sau text. Astăzi vom aborda...

Citește mai mult

Ce facultate să urmez?

   Atunci când se apropie sfârșitul studiilor liceale,  fiecare dintre noi și-a pus întrebarea firească: ,, Oare înspre ce facultate mă voi îndrepta?’’.Unii dintre noi...

Citește mai mult